LIVE BLOG CM 2014, ziua 2 | Chile – Australia 3-1. Alexis Sanchez, Valdivia și Beausejour au rezolvat meciul pentru sud-americani

LIVE BLOG CM 2014, ziua 2 | Chile - Australia 3-1. Alexis Sanchez, Valdivia și Beausejour au rezolvat meciul pentru sud-americani
  • Publicat:
  • Actualizat:


MECIURILE ZILEI LA CM 2014

  • GRUPA B: SpaniaOlanda 1-5 (Xabi Alonso 27 – Van Persie 44, Robben 53, De Vrij 65, Van Persie 72, Robben 80)
     
  • GRUPA A: MexicCamerun 1-0 (Peralta 61)
     
  • GRUPA B: ChileAustralia 3-1 (Alexis Sanchez 12, Valdivia 14, Beausejour 90+2 – Cahill 35)

 02:53 S-a terminat meciul! Chile reușește să câștige cu 3-1 o partidă în timpul căreia a avut și momente în care a tremurat pentru victorie. Chiar și așa, Alexis Sanchez, Valdivia și Vidal așteaptă partida cu Spania, una decisivă în ceea ce privește calculele calficării în optimile de finală. Live blog-ul ProSport se încheie aici, la ora 03:00, ne vedem mâine cu mai multă energie pentru a trata meciuri cel puțin la fel de importante. Vă lăsăm cu TVR 1, sperăm să auzim comentariile de după meci ale lui Dumitru Graur. 


02:49 GOOOOOOOOOOL CHILE! În ultimul minut regulamentar, sud-americanii fac 3-1 și se liniștesc. Beausejour înscrie și dă startul unui spectacol cu artificii în tribune, unul cu siguranță deloc regulamentar.


02:42 Schema paselor australienilor în acest meci. Cine reușește să înțeleagă ceva este rugat să trimită explicațiile la ProSport, strada Aurel Vlaicu 62-66, clădirea Mediafax, sector 2, București. 


02:22 E târziu (sau devreme), șefii au plecat acasă, ne putem distra un pic pe seama arbitrului din Coasta de Fildeș.


02:10 Australienii sunt tot mai periculoși. Cahill înscrie din nou, însă golul este anulat corect de brigada din Coasta de Fildeș, australianul fiind în poziție de osfaid. Imediat după, Bresciano ratează o ocazie uriașă, portarul Bravo fiind serios întrebuințat.


02:00 Și ca să nu ne bucurăm prea mult de fotbal, agențiile internaționale de presă ne aduc aminte că mulți dintre brazilieni protestează pe strazile din principalele orașe ale țării. Bucuria Cupei Mondiale nu acoperă tristețea faptului că statul a investit sume uriașe în organizare, în loc să rezolve problemele țării.


01:58 Câteva statistici din prima repriză, una care a început cu dominarea autoritară a sud-americanilor, dar care s-a terminat cu un gol al Australiei.

  • Posesie: 62% / 38%
  • Pase complete: 88% / 75%
  • Șuturi: 5-4

01:47 Valdivia, bucurându-se frumos după golul de 2-0, reușita din minutul 14. Poză obținută grație EPA.


01:37 GOOOOOOOOOOL Australia! Tim Cahill se înalță peste toată apărarea chilienilor și înscrie cu o lovitură de cap imparabilă, sub bara transversală a porții lui Bravo.


01:28 Rămăsesem datori cu imagini. Alexis Sanchez, poate cel mai bun jucător de pe teren până în acest moment, se bucură pentru golul de 1-0, reușită din minutul 12. Chile are posesie de 73,1%, conform fourfourtwo.


01:14 GOOOOOOOOL CHILE! Se îngroașă gluma pentru Socceroos. Valdivia face 2-0 cu un șut superb, la vinclu. Australia pare complet depășită de evenimente, deși în primele zece minute părea bine organizată defensiv.


01:12 GOOOOOOOOOL CHILEEE! Alexis Sanchez, fotbalistul Barcelonei, înscrie în minutul 12 după o serie de gafe în apărarea australienilor.


01:10 Este minutul 9 și cele două echipe nu reușesc să țină în viață publicul spectator din Europa, unul care urmărește partida la ore înaintate. Chile are posesia, e clar echipa mai curajoasă, însă australienii sunt foarte bine organizați. 


01:00 Începe meciul dintre Chile și Australia. Arbitrul este din Coasta de Fildeș și este de profesie farmacist, spune comentatorul TVR. Coasta de Fildeș, farmacist. Coasta de Fildeș, farmacist. Numai nouă ne sună greșit?


00:42 Redactorii Marca, distruși de suferința înfrângerii țării lor în fața Olandei, nu au reușit să se concentreze pentru un titlu de deschidere pe site și au apelat la google translate pe ProSport. Cronica meciului, scrisă de Cristian Voinea, are același titlu ca cea de pe marca.com. #nucredemîncoincidențe


00:40 Nu poți să-i iei omului speranța, e drept, dar parcă fanii celor din Chile îndrăznesc prea mult cu ipostaze precum cea de mai jos. Mai rămâne ca algerienii să se pozeze cu trofeul.


00:38 Iată și o prezentare grafică în care putem observa așezarea pe teren a celor două echipe


00:30Nu e bine să încasezi un gol înainte de pauză pentru că îți strică toată pauza„. Citat din Dumitru Graur, la TVR. Continuăm din redacția ProSport și vă recomandăm să ne citiți în continuare pentru că nu e bine să nu ne citiți. 


00:25 Ne pregătim pentru ultimul meci al zilei din Brazilia, întâlnirea dintre Chile și Australia, colegele de grupă ale Spaniei și Olandei. Sud americanii se bazează pe vedetele Vidal și Alexis Sanchez într-o partidă contra unei selecționate Socceroos care va avea parte de un suport important din partea publicului.


23:54 S-a terminat partida, Spania a fost desființată de Olanda și pornește cu un handicap major de încredere parcursul la această Cupă Mondială. Elevii lui Del Bosque au parte de una dintre cele mai slabe defensive din istorie. Pique și Sergio Ramos au fost depășiți constant, iar Iker Casillas pare să fie complet depășit de evenimente. Spania a luat 6 goluri la ultimele 3 turnee finale la care a participat, iar Olanda i-a marcat acum 5 într-un singur meci. Rămâneți pe ProSport, urmează live blog-ul meciului Chile – Australia, partidă de real interes pentru lumea fotbalului… din Australia.


23:50 Cei peste 48.000 de spectatori aruncă „ole”-uri la pasele olandezilor. E minutul 91 și Iker Casillas îi face semn arbitrului să oprească meciul, spun comentatorii TVR. Urâtă imagine pentru campioana mondială.


23:45 Ultima oară când Spania a luat mai mult de trei goluri într-o partidă de Cupă Mondială a fost 6-1 pentru Brazilia, la ediția din 1950. „Niciodată să nu spui nu, no?„, cum ar spune acum Victor Pițurcă.


23:39 GOOOOOOL OLANDAAA! Robben driblează tot ce prinde în cale, îl face pe Casillas să se culce la picioarele lui, și înscrie pentru 5-1. Apărarea spaniolilor este dezastruoasă, prietenul Shakirei nu era nici măcar prin zonă la faza ultimului gol.


23:30 GOOOOOOOOL OLANDAAAA! Se face 4-1 pentru că Robin van Persie este un superjucător care știe să profite de gafa lui Iker Casillas, fostul mare portar. 


23:26 Nu vrem să acționăm contra curentului, însă nu ne-am grăbi, precum comentatorii TVR, să anunțăm finalul dominației Spaniei. Să nu uităm că în 2010, în Africa de Sud, Spania a pierdut meciul de deschidere cu Elveția, 0-1, dar a câștigat trofeul.


23:25 GOOOOOL OLANDA! De Vrij înscrie cu capul în urma unei faze fixe. Totuși, spaniolii par să aibă argumente atunci când cer fault în atac la Van Persie, cel care pare să-l fi blocat neregulamentar pe Casillas. 


23:23 În minutul 62, Olanda face prima schimbare: iese De Guzman și intră Wijnaldum. Del Bosque este, așa cum zic englezii, sneaky și profită de pauză pentru a-i introduce pe Pedro și pe Torres. Au ieșit Xabi Alonso și brazilianul Diego Costa.


23:10 GOOOOOOOOOOOL OLANDA! Robben înscrie după ce se distrează în careul Spaniei cu Sergio Ramos și cu prietenul Shakirei. Pasa decisivă vine, din nou, de la Blind. Dacă nu vi-l mai aduceți aminte, Blind este băiatul care a fost ridiculizat de Adi Popa în Ajax-Steaua, din primăvara Europa League de sezonul trecut.


23:09 Comentatorul TVR ne spune câteva detalii interesante legate de felul în care este transmisă Cupa Mondială. 3000 de oameni sunt angrenați în procesul de televizare, din 48 de țări sunt ei adunați, iar filmarea meciurilor se face cu 34 de camere. 


23:06Scutariu, ți-am dat poză super mișto, de băgat în live blog„, se aude din redacția ProSport. Iată!:


23:00 Câteva cifre pentru pauză. Spania a avut o posesie de 70,2% față de, evident, 29,8% Olanda. Pase complete 327 Spania la 127 Olanda, șuturi spre poartă 6-3 pentru Spania. Dacă nu sunt corecte, nu e vina noastră, ci a celor de la fourfourtwo.com.


22:45 GOOOOOOOOL ROBIN VAN PERSIE!! Atacantul olandez înscrie excelent, cu o lovitură de cap din plonjon de la circa 16 metri după o centrare a lui Blind. Iată schema golului.


22:40 Țările cu cele mai multe penalty-uri primite la Cupele Mondiale. Se pare că e corect „Cupa Mondială” și nu „Campionatul Mondial”, așa cum am insistat mai jos.


22:38 Imaginea de la golul înscris de Xabi Alonso în minutul 27. Comentatorii TVR au început să vorbească despre posibilitatea ca Spania să câștige din nou Campionatul Mondial. 


22:32 Pentru a înțelege mai bine ce s-a petrecut la ratarea lui Sneijder folosim imagini. Fotbalistul lui Galatasaray, în albastru, privește mingea în loc să privească poarta și, flancat de prietenul Shakirei, îl ia la țintă pe Casillas.

 


22:27 GOOOOOOOL SPANIA!! Xabi Alonso înscrie dintr-un penalty obținut de brazilianul Diego Costa. De Vrij a fost cel care a faultat în propria suprafață de pedeapsă.


22:25 Busquets pentru noi este Xavi 2. Fotbalistul Barcelonei, primul, are procentaj de 100% în ceea ce privește pasele complete.

 


22:21 Fotbalul din ziua de azi: Diego Costa joacă pentru Brazilia până se plictisește sau până când vede că e mare competiția, apoi trece în naționala Spaniei. În curând vor fi posibile și transferuri între naționale. Se aude că cei din Emiratele Arabe Unite pregătesc o sumă importantă pentru „naturalizarea” lui Neymar.


22:10 Ocazie importantă pentru Olanda, prima a meciului pe care l-a început mai bine decât Spania. Sneijder scapă singur spre poarta lui Casillas (în stilul lui Adi Popa în Steaua – Dinamo 5-2 din primăvară), dar nu pasează spre Tănase al olandezilor (Van Persie în cazul ăsta), ci trage în portarul lui Real Madrid. 


22:07 Un fapt interesant. Statistica spune că fiecare dintre jucătorii Spaniei de pe teren a participat în ediția trecută a Ligii Campionilor. Nu am verificat, dar pare verosimil.


22:00 A început meciul dintre Spania și Olanda. Comentatorii TVR susțin că la Salvador sunt circa 30.000 de suporteri olandezi care urmăresc din tribune partida. Imaginea de mai jos este pentru iubitorii cataloagelor Panini.


 

21:45 Nemții știu să urmărească un Mondial. Stadionul lui Union Berlin a fost transformat într-o sufragerie. Fanii pot urmări meciurile pe un ecran gigant în fața căruia sunt așezate 780 de canapele.

 


21:20 Iată și varianta grafică a așezărilor celor două echipe care se vor întâlni, de la ora României 22:00, în orașul Salvador pe Arena Fonte Nova. Unsprezece dintre cei pe care îi puteți vedea mai jos au jucat și în finala Campionatului Mondial din 2010, șapte în Spania și patru în echipa Olandei.


21:12 Noi așteptăm Spania – Olanda în comentariul celor de la TVR, britanicii așteaptă același meci la BBC Sport în comentariul tipilor din poza de mai jos. Un premiu consistent pentru cititorul ProSport care nu îi recunoaște.


20:54 FINAL DE MECI! Mexic câștigă pe merit meciul de debut la acest turneu final, reușind să se impună cu 1-0 în fața Camerunului, după un meci pe care l-a dominat clar. Unicul gol al partidei a fost marcat de Oribe Peralta, în minutul 61. În clasamentul grupei, Brazilia conduce, grație golaverajului superior, 3-1, însă Mexicul e pe locul secund, tot cu trei puncte. 


20:47 Au mai rămas doar cinci minute, însă rezultatul este departe să fie stabilit. Camerun atacă în valuri, însă nu reușește să se apropie periculos de poarta lui Ochoa. Mexicanii se apără exact, pe două linii și sunt atenți la fiecare mișcare a adversarului. Iar Volker Finke nu pare deloc mulțumit de evoluția elevilor săi.


20:34 Avem și echipa Olandei, care nu este una surprinzătoare: de fapt este exact echipa pe care presa olandeză a prevăzut că Louis van Gaal o va trimite în teren.

Spania: Casillas – Azpilicueta, Ramos, Pique, Jordi Alba – Xabi Alonso, Busquets, Xavi – Iniesta, Silva – Diego Costa

Olanda: Cillesen – Janmaat, de Vrij, Martins Indi, Blind – de Jong, Sneijder, de Guzman – Robben, Van Persie


20:31 E drept, Camerun a avut șanse bune de-a lungul partidei, precum bara lui Eto’o (34) sau lovitura liberă a lui Assou-Ekotto (52). Însă Mexic a dominat partida, a avut o posesie superioară și a reușit să marcheze prin Peralta la una dintre ocazii. E greu de crezut că echipa africană, în ciuda experienței lui Eto’o, destul de șters azi, va mai putea reveni.


20:22 GOOOOOOOOL MEXIC (PERALTA 61). În sfârșit, gol pentru Mexic! Oribe Peralta reușește să își continue forma excelentă, marcând după o reluare din 10 metri, după ce Itandje scosese un șut al lui Dos Santos! Este al nouălea gol în ultimele șapte meciuri pentru atacantul mexican, aflat întro formă remarcabilă.


20:16 Highlight-ul reprizei secunde, din care au trecut 13 minute, este ploaia care cade în continuare la Natal, pe malul Oceanului Atlantic. Atmosfera este însă destul de încinsă, temperatura fiind de 24-25 de grade.


20:06 Repriza secundă se reia cu o întârziere de câteva minute, pentru că jucătorii au mai stat pe tunelul de la vestiare din cauza ploii. La pauză are loc și prima schimbare: fundașul dreapta Djeugoue e înlocuit cu Nounkeu.


19:57 La pauză, Mexic și Camerun sunt la egalitate, scor 0-0, însă după un meci agreabil. Deși Mexic a avut posesia mai mare, 63%, camerunezii au avut mai multe șuturi la poartă, 7-3, dar și mai multe ocazii de gol, 4-2. Totodată, și la raportul pase reușite Mexicul domină, cu 230-89, adică cu aproape de trei ori mai multe pase completate.


19:53 Cotidianul „As” anunță „11”-le de start al Spaniei pentru meciul de diseară cu Olanda. Singura surpriză pare a fi David Silva, care a fost preferat de Vicente del Bosque lui Pedro Rodriguez. Sistemul ales de selecționerul Spaniei este un 4-3-2-1, cu Busquets, Xabi Alonso și Xavi în linia mediană, în timp ce Diego Costa, unicul atacant, este susținut de David Silva și Andres Iniesta.


19:47 Pauză la Natal! Pe o ploaie puternică, cele două echipe au oferit un spectacol agreabil. Erorile mari de arbitraj, două goluri anulate pentru ofsaiduri inexistente, au dezavantajat clar Mexicul, care ar fi trebuit să conducă cu 2-0.


19:31 Încă un gol anulat eronat pentru Mexic! Și tot pentru Giovani dos Santos! Un corner din banda stângă este deviat în careu de un camerunez, mingea ajunge la dos Santos, care înscrie din 3 metri! Însă la fel ca la primul gol anulat, reluarea arată că nu a fost nici vorbă de ofsaid. „Pentru ce a fost anulat acest gol?”, se întreabă și jurnaliștii de la cotidianul spaniol „As”.


19:22 Assou-Ekotto driblează doi jucători mexicani și centrează excelent pentru Eto’o, al cărui șut lovește bara. Prima șansă importantă pentru echipa africană, venită aproape din nimic, e bifată în minutul 21! Peste alte două minute, o îmbulzeală în careul mexican e aproape să ducă la un gol al Camerunului, însă Moreno scoate de pe linia porții.


19:12 Mexicul reușește să înscrie prin Giovani dos Santos, însă reușita este anulată pentru ofsaid. Ce greșeală! Reluările arată că jucătorul lui Villarreal se afla în poziție regulamentară, fiind scos din poziție de afară de joc de Nkoulou.


19:10 Primele 10 minute ale partidei au fost dominate clar de Mexic, care a fost echipa cu inițiativă, care a avut posesia balonului. Mexicanii au încercat să găsească spații în bandă, acolo unde Aguilar și Layun, fundașii laterali, au urcat aproape la fiecare fază de atac în preajma careului advers.


19:02 Arbitrul Wilmar Roldan fluieră startul partidei, iar cel de-al doilea meci poate să înceapă. Înaintea startului partidei, cei doi căpitani, Eto’o și Marquez au schimbat fanioanele celor două echipe. Premergător, cei doi s-au îmbrățișat, fiind colegi timp de cinci ani la Barcelona, în perioada 2004-2009, timp în care au câștigat două trofee, inclusiv două Ligi ale Campionilor și trei titluri de campioni.


18:57 Meciul se va disputa în condiții ploioase, însă fanii mexicani și camerunezi nu par deloc deranjați de acest lucru. Ei se bucură de primul meci al echipei favorite la acest turneu final.


18:53 Până a asigura un teren excelent pentru cele două echipe, organizatorii au trebuit însă să evacueze apa care îmbibase gazonul. Iarba va fi umedă, iar mingea va aluneca mult mai mult în acest meci, în actualele condiții.


18:49 O nouă statistică care are menirea de a sugera un rezultat pozitiv pentru mexicani: Naționala „El Tri” nu a mai pierdut la debutul unei Cupe Mondiale din 1994, când a fost învinsă cu 1-0 de Norvegia.  Însă mexicanii nu par a fi în cea mai bună formă, deși Miguel Herrera, noul selecționer, pare a fi revigorat echipa din zona CONCACAF.


18:41 Arena din Natal nu este nici pe departe plină pentru meciul care va începe în doar 15 minute! Cele două echipe au ieșit la încălzire, iar situația terenului este în regulă, în ciuda ploii puternice, care a căzut în ultimele ore peste orașul brazilian.


18:29 Record istoric pentru Rafael Marquez, fostul fundaș central al Barcelonei. Veteranul Mexicului este primul jucător din istorie care poartă banderola de căpitan a echipei sale la patru Mondiale. Marquez (35 de ani), care joacă acum la Leon, în liga mexicană, a mai evoluat la turneele finale din 2002, 2006 și 2010, nefiind convocat pentru turneul din 1998, deși își făcuse debutul în echipa națională.


18:21 Mexic nu are nicio victorie în fața echipelor africane în istoria participărilor la Campionatul Mondial, remizând două partide și pierzând una. Pentru a avea însă speranțe la calificarea în optimi, mexicanii sunt „condamnați” să câștige, având în vedere că echipa africană este una dintre principalele rivale în lupta pentrul locul doi.


18:07 Camerunezii vor juca într-un echipament galben-verde, după cum reiese din poza postată pe Twitter de Samuel Eto’o, căpitanul echipei africane. „Tricoul de luptă e gata, suntem gata să luptăm la 100%”, a scris Eto’o cu o oră înainte de startul partidei.


17:38 Publicația „Bleacher Report” susține că Mexic va juca într-un sistem 5-3-2, cu Oribe Peralta și Giovani dos Santos în avanposturi. Este un sistem ultramobil, în care fundașii laterali vor urca cu siguranță pe fază ofensivă, ceea ce înseamnă o schimbare într-un modul tactic 3-5-2, care să domine mijlocul terenului. Singurul minus este că mexicanii trebuie să alerge foarte mult, în special fundașii laterali Aguilar și Layun.


16:50 Vremea capricioasă din Natal le-ar putea da bătăi de cap organizatorilor. O furtună puternică a avut loc în localitatea în care are loc meciul Mexic-Camerun, care va debuta peste doar două ore. Se dau însă asigurări că terenul va fi perfect!


16:03 Pe „Copacabana” s-au strâns peste 20.000 de suporteri ai Braziliei pentru meciul de deschidere cu Croația, câștigat joi seară cu 3-1 de naționala „carioca”. Însă meciul de deschidere nu a atras pasiuni nebănuite decât în Brazilia, cât și în Germania. Pe stadionul echipei Union Berlin s-a transmis meciul pe un ecran uriaș, iar mii de spectatori au venit să vizioneze partida pe canapelele instalate pe gazonul arenei din capitala Germaniei.



PENTRU PRIMA PARTE A LIVE BLOG-ULUI DE AZI, ACCESAȚI ACEST LINK

Adrian Costeiu / Redactor
Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a urcat pe locul 2!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a urcat pe locul 2!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela o meserie total diferită de partenerul ei: ce a făcut femeia în campania prezidențială
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela o meserie total diferită de partenerul ei: ce a făcut femeia în campania…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a căzut pe locul 3. Georgescu, pe primul loc
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a căzut pe locul 3. Georgescu,…
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×